Craiova Veche
Share Button

Nicolae Coculescu

Personalitati marcante din Craiova

Nicolae Coculescu

Nicolae C. Coculescu s-a nascut in anul 1866 si a decedat in 1952, a fost un astronom roman. A fost profesor de astronomie la Universitatea din Bucuresti. In 1908 a infiintat Observatorul astronomic din Bucuresti. Este cunoscut pentru studiile sale de mecanica cereasca asupra calculului perturbatiilor planetelor.

Nascut la Craiova, la 31 iulie 1866, Nicolae Coculescu a facut acolo scoala primara si liceul; universitatea a urmat-o la Bucuresti, Facultatea de stiinte. Licenta la matematica si-a luat-o aici in martie 1889. Pe urma, in decembrie 1890, a plecat la Paris unde si-a trecut din nou licenta in matematica.

In 1892, in timp ce-si efectua stagiul la Observatorul astronomic din Paris, Nicolae Coculescu publica, in “Comptes rendus des seances de l’Academie des sciences de Paris”, primul sau memoriu de mecanica cereasca intitulat: “Sur la stabilite du movement dans un cas particulier du probleme des troie corps”. Aici el se ocupa de un caz particular al problemei celor trei corpuri, aratand ca al treilea corp nu se indeparteaza la nesfarsit, ci ca exista o stabilitate in sensul indicat de Hill sau de Poisson. Aceasta lucrare a fost considerata foarte interesanta; destul sa amintesc ca ea este citata mult mai tarziu, si anume, in anul 1919, de italianul A. Marcolongo in studiul: “Il problema degli tre corpi de Newton ai nostri giorni”.

Un prim memoriu in legatura cu viitoarea teza de doctor in matematica il publica Coculescu apoi in: “Comptes rendus des seances de l’Academie des sciences de Paris” in 1894. Urmeaza in acelasi periodic memoriul: “Sur le developpment approche de la fonction perturbatrice”. Apoi la 5 noiembrie 1895, isi sustine teza in matematica la Sorbona, cu un subiect din mecanica cereasca: “Sur les expressions approchees des termes d’otre eleve dans le developpement de la fonction perturbatrice”(Asupra expresiilor apropriate ale termenilor de ordin ridicat, in dezvoltarea functiei perturbatoare). Aceasta teza a fost publicata in: “Journal de mathematiques pures et appliques”.

Inaintea tezei lui Nicolae Coculescu privind functia perturbatoare, Darboux aratase ca cercetarea partii principale a unui coeficient de rang ridicat in dezvoltarea in serie depinde numai de singuralitatile ce le infatiseaza functia pe cercul de convergenta. De asemenea, Henri Poincare, tot inaintea lui Nicolae Coculescu, adusese functia perturbatoare de doua variabile la o functie (x) de o singura variabila.

Nicolae Coculescu in teza sa studiaza aceasta functie (x), preocupat fiind de determinarea singularitatilor. Dar aceste singularitati erau date de ecuatii de grad foarte ridicat, asa ca munca pentru aflarea lor era destul de grea. Dupa ce studiaza insa cateva cazuri particulare, N. Coculescu conchide ca pentru perturbatiile din sistemul solar exista doar un singur punct singular pe conturul de convergenta. Pornind de la acest punct si tinand seama de teorema lui Darboux, afla partea principala a coeficientului general al lui (x), ceea ce rezolva problema pusa de Poincare privind functia perturbatoare din problema celor trei corpuri.

Reintors in tara dupa sustinerea tezei de doctor in matematica, Nicolae Coculescu a ocupat, la 1 noiembrie 1895 ca suplinitor si apoi la 28 mai 1896 ca profesor titular la Universitatea din Bucuresti, catedra de astronomie si geodezie, pe care de la infiintarea universitatii o detinuse Dimitrie Petrescu. Principala preocupare a sa dupa aceea a fost realizarea Observatorului astronomic din Bucuresti, fapt implinit abia in anul 1908 - dupa 12 ani de insistente pe langa oficialitati. Observatorul astronomic din Bucuresti la acea vreme era dotat cu: un ecuatorial dublu, vizual si fotografic, cu lunete de cate 38cm diametru si 6m lungime focala; un cerc meridian de 19cm diametru si 2,35m lungime focala; pendula fundamentala. Observatorul pastra (ca si azi) si distribuia ora. In anul 1933, sub coordonarea lui Nicolae Coculescu, Observatorul astronomic a participat la cea de-a doua operatie mondiala privind stabilirea longitudinii.

Cursul de mecanica cereasca, publicat in 1905, de Nicolae Coculescu a tratat, si perturbatiile provocate de satelitii lui Jupiter. Iar cursul de astronomie teoretica, din 1929, cuprinde astronomia sferica, sistemul planetar si astronomia siderala.

Nicolae Coculescu a decedat in Bucuresti,la 5 noiembrie 1952.

La Observatorul astronomic in biroul directorului, se afla un portret in ulei al lui Nicolae Coculescu, realizat de pictorul Bordenache.

Nicolae Coculescu a publicat extrem de putin. A inceput cu memorii interesante in “Comptes rendus” ale Academiei de Stiinte din Paris, ca dupa intoarcerea in tara sa nu mai publice nimic original in nici un periodic matematic national sau mondial. In 1893, pe cand studia la Paris, a participat sub conducerea lui Henri Deslandres la o expeditie in Senegal, pentru a face observatii in localitatea Foundiougne in perioada producerii unei eclipse de Soare - 4/16 aprilie.

Nicolae Coculescu a format totusi astronomi si a realizat Observatorul astronomic din Bucuresti. Gheorghe Demetrescu, Constantin Popovici si C. Parvulescu datoreaza o parte din formarea lor ca astronomi si lui Nicolae Coculescu.

[sursa: wikipedia.org]

Craiova Veche pe Facebook

Camere Live

Craiova live video webcam