Horia Macellariu

Personalitati marcante din Craiova

Horia Macellariu s-a nascut 28 aprilie / 10 mai 1894, Craiova si a decedat la 11 iulie 1989, Bucuresti a fost un contraamiral roman, care a luptat in cel de-al doilea razboi mondial. Pentru activitatea sa din cel de-al doilea razboi mondial, a fost decorat cu Crucea de Cavaler al Crucii de Fier.

Tatal sau era de profesie inginer silvic, iar mama sa era fiica unui ofiter de cavalerie participant la Razboiul de Independenta.

Stramosii sai se indeletniceau cu comertul cu animale, plecand din tara Romaneasca in Ardeal; unii erau macelari, motiv pentru care s-au numit Fleseriu (fleser, in limba germana vorbita de austrieci, inseamna macelar). Ulterior, si-au romanizat numele drept Macelaru, iar apoi, in traditia scolii Ardelene, si l-au latinizat sub forma Macellariu. In vremea activitatii sale de pe vapor, i se spunea Horia Macelaru.

Ofiter de marina

Revenit in tara dupa un periplu de studii in strainatate, lui Horia Macellariu i s-a incredintat comanda mai multor nave de lupta, printre care torpilorul "Vartejul", monitoarele (cuirasate fluviale) "Lascar Catargiu" si "Mihail Kogalniceanu", distrugatorul "Regina Maria".

De asemenea, a lucrat in cadrul organismelor militare de conducere (Ministerul de Razboi, Inspectoratul General al Marinei, Divizia de Mare, ca sef de stat major), dobandind o vasta experienta profesionala. A fost si profesor, sef al Sectiei Marina, la scoala de Razboi (actuala Universitate Nationala de Aparare Carol I), comandant al acestei prestigioase institutii de invatamant militar fiind in acel moment generalul Ion Antonescu.

Ulterior a fost numit ca sef de stat major la Comandamentul Fortelor Navale Maritime, apoi subsef de stat major la Comandamentul Marinei Regale. La 22 iunie 1941, cand Romania a intrat in razboi impotriva Uniunii Sovietice, comandorul Horia Macellariu a fost numit in functia de sef de stat major la Marinei la Marele Cartier General.

Activitatea sa in cel de-al doilea razboi mondial

La 20 august 1941, comandorul Macellariu a fost numit sef de stat major roman in cadrul Misiunii Navale Germane din Romania, iar dupa patru luni, comandant al Escadrilei de distrugatoare compusa din patru nave puternice, calitate in care era comandant operativ al fortelor navale romane si germane din Marea Neagra.

in aceasta calitate, a executat numeroase misiuni de lupta pentru asigurarea minarilor, apararea litoralului si a convoaielor care executau transporturi pe mare. A fost decorat cu Ordinul Coroana Romaniei, iar ulterior, cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a (prin Decretul regal nr. 656/12 martie 1943).

in anul 1943, a fost numit in functia de comandant al Fortei Navale Maritime Romane, aflata in subordinea Comandamentului german Amiral Marea Neagra. Este inaintat la gradul de contraamiral in martie 1943, devenind in paralel si loctiitor al viceamiralului german Helmuth Brinkman, comandant al Comandamentului german Amiral Marea Neagra.

Contraamiralul Horia Macellariu a coordonat, in perioada 12 aprilie-14 mai 1944, una din cele mai mari operatii de retragere a unor armate pe calea marii, din cursul celui de-al doilea razboi mondial. Fortele navale maritime au participat la operatia de evacuare navala a 130.000 de militari romani si germani din zona Odessa si Sevastopol (cunoscuta sub denumirea de "Operatia 60.000"), in cursul unei puternice ofensive a armatei sovietice. Pentru aceasta activitate, Horia Macellariu a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului "Steaua Romaniei" si cu Ordinul militar german Crucea de Cavaler a Crucii de Fier (21 mai 1944).

Ca urmare a conducerii operative a fortelor navale in lupta, Marina Romana nu a avut pierderi majore in nave de lupta, nefiind scufundat nici un distrugator si nici un submarin. In noaptea de 23/24 august 1944, viceamiralul Ioan Georgescu, seful Statului Major al Marinei Romane i-a ordonat contraamiralului Macellariu sa inceteze orice subordonare fata de Comandamentul german, sa opreasca luptele contra sovieticilor si sa riposteze in cazul ca trupele germane ii vor ataca si "sa se evite orice fel de provocare fata de fortele germane".

Horia Macellariu a luat legatura cu viceamiralul german Brinkmann, comandantul suprem german, care avea dispozitii sa nu cedeze Constanta, sa lupte pentru mentinerea ei cu orice pret si sa captureze flota romana. Amiralul roman s-a deplasat la bordul puternicei baterii germane Tirpitz. In cartea sa de memorii, in plin uragan, amiralul roman a descris felul in care a decurs discutia sa cu amiralul german: "intre patru ochi, am examinat impreuna situatia si l-am determinat sa se retraga fara lupta si distrugeri, care ar fi facut victime in populatia nevinovata. (...) Deci, batalia dintre flota germana si flota romana s-a dat intre mine si amiralul Brinkmann, in bateria germana Tirpitz." ^[1] Ca urmare a acestor discutii, flota germana s-a retras fara lupta la 25 august 1944.

Pentru ca nu a atacat flota germana si a salvat orasul Constanta de la distrugere, amiralul roman a fost anchetat de catre conducerea Marinei Romane la indicatiile aliatilor sovietici si trimis in fata Tribunalului Poporului, fiind acuzat de "pactizare cu inamicul". El s-a justificat prin faptul ca flota germana era superioara din punct de vedere militar fata de flota romana si atacarea flotei germane ar fi cauzat distrugerea flotei romane. Tribunalul Poporului l-a considerat nevinovat, achitandu-l.

La data de 24 martie 1945, contraamiralul Horia Macellariu a fost trecut in rezerva, la varsta de 51 ani neimpliniti.

Persecutia

Odata cu preluarea puterii de catre Partidul Comunist Roman, a inceput o perioada de suferinte pentru contraamiralul Horia Macellariu. In august 1945, el a luat legatura cu Ion Bujoiu, pentru alcatuirea unui comitet de conducere a organizatiilor anticomuniste din tara ce se opuneau guvernului Dr. Petru Groza. In septembrie 1945, in timpul grevei regale, a luat legatura cu generalul Aurel Aldea si s-a numarat printre organizatorii manifestatiei promonarhiste de la 8 noiembrie 1945.

in primavara anului 1946, amiralul Macellariu era considerat conducatorul fortelor de rezistentã din zona Bucurestiului, grupate intr-o organizatie de lupta antibolsevica si pro-germana, numita "Valurile Dunarii". La 27 mai 1946, organele Securitatii au facut o descindere la domiciliul sau, dar nu a fost prins. Fiind urmarit, el s-a ascuns si si-a schimbat numele in cel de avocat Ioan Popa.

Generalul rus Susaicov a cerut punerea sa sub acuzatie pentru crime de razboi. Era acuzat ca a condus actiunile de lupta pe mare impotriva flotei URSS, ca nu a atacat flota germana la Constanta pana la venirea trupelor sovietice si ca s-a opus capturarii navelor din subordine dupa 23 august 1944. Dupa analizarea dosarului sau, Tribunalul Poporului, a decis ca in sarcina contraamiralului Macellariu "nu s-a gasit nici o culpabilitate". La insistentele sovieticilor cazul a fost reanalizat de catre o nouã comisie de ancheta care, tot din lipsa motivelor reale, l-a scos din cauzã la 10 august 1946.

Pentru ca se dorea totusi arestarea sa, a fost implicat in organizatia "Sumanele Negre", fiind acuzat de complot impotriva oranduirii de stat si condamnat in contumacie la munca silnica pe viata, la 18 noiembrie 1946. In noiembrie 1947, prin intermediul inginerului Ion Bujoiu, in jurul lui Macellariu s-au grupat ofiterii Stefan Eftimie, Matei Toma, Dumitru Condeescu si avocatul Puiu Polizu, formandu-se Comitetul Miscarii Rezistentei Romanesti in casa din strada Toamnei nr.104, a doamnei Irina Romanov. La 10 februarie 1948, Macellariu i-a trimis o scrisoare generalului Nicolae Radescu, aflat in S.U.A. (prin intermediul colonelului american Lowel), in care cerea ajutor anglo-american si precizarea unei date la care sa declanseze operatiunea de rasturnare a guvernului comunist. Dupa deconspirarea grupului Popp-Bujoiu, a fost nevoit sã-si schimbe de mai multe ori domiciliul, fiind urmarit in permanenta de catre organele represive.

Detentia

A fost arestat abia pe 19 aprilie 1948 la intalnirea aranjata cu colonelul Alexandru Popovici si detinut preventiv la inchisoarea Jilava. A fost condamnat, din nou, la munca silnica pe viata, prin sentinta nr. 1.834/1948, pentru crima de organizare si inalta tradare, sentinta care a fost redusa apoi la 25 de ani de temnita si degradare militara. A stat in inchisoare 16 ani in perioada 1947-1964. A fost detinut in penitenciarul Aiud, unde s-a aflat in regim de totala izolare "fara aer, lumina sau soare", apoi la 4 aprilie 1958 a fost mutat in inchisoarea de la Ramnicu Sarat.

Aici, el s-a adresat pe 23 aprilie 1958 directorului general al penitenciarelor, expunandu-si situatia de sanatate: "Sunt batran (64 de ani) si bolnav (distrofic cu o debilitate generala, astenie si frecvente lipotimii, cardio-miocardita, afectiuni pulmonare, afectiuni digestive - gastrita si enterocolita, tulburari de vedere - imagini suprapuse, vedenii colorate, orificiile herniare slabite, picioarele se umfla din cauza tesuturilor slabite etc.). In aceasta stare a sanatatii si a varstei sunt pus intr-un regim de executie inasprit, in care nu pot, la nevoie, sa ma intind zilnic timp de 17 ore si cu regimul alimentar - pe care-l aveam la penitenciarul Aiud din cauza boalei - suprimat. In continuarea acestei situatii careia nu-i pot face fata, cu slabele mele puteri ramase, imi vad sfarsitul vietii grabit, fara ca sa am vreo vina care sa justifice inasprirea tratamentului impus." ^[3]

Memoriul sau a ramas fara ecou, fiind supus in continuare la regimul alimentar drastic (fiind nevoit sa manance toate paiele din saltea) si fara medicatie, cu izolari si sanctiuni punitive. Dupa desfiintarea inchisorii de la Ramnicu Sarat la 13 aprilie 1963, a fost transferat la penitenciarul Gherla, unde a fost detinut in aceeasi celula cu marele ganditor Nicolae Steinhardt, apoi la 3 decembrie 1963 la Dej, revenind la Gherla de unde a fost eliberat la data de 29 iulie 1964, odata cu gratierea colectiva acordata detinutilor politici de catre Gheorghiu-Dej prin Decretul 411.

Dupa eliberarea din inchisoare, Horia Macellariu a fost reabilitat si i s-a redat gradul de contraamiral. A decedat la data de 11 iulie 1989 in Bucuresti si a fost inmormantat in cimitirul Manastirii Cozia, alaturi de parinti si de sotia sa.

In prezent, o corveta a Marinei Militare Romane poarta denumirea "Contraamiral Horia Macellariu". O strada din Bucuresti, cartierul Baneasa, poarta numele lui Horia Macellariu.

[sursa: wikipedia.org]